George Martin & Dieter Stanzeleit

George Martin: Se spune despre dumneavoastră ca aţi fi fiul regelui Mihai de România?

Dieter Stanzeleit: Acesta sunt eu, din păcate.

De ce din păcate?
Stiti, m-aş fi bucurat dacă aş fi fost şi eu un om normal, simplu.

Cum aşa?
Am avut extrem de multe neplăceri şi acesta este un mod uşor de a mă exprima. Pe când eram încă un baieţel, împreună cu mama mea am fost deportaţi în Germania.

Mama dumneavoastră era evreică?
Nu, deşi în cel de-al doilea război mondial a ajutat mulţi evrei unguri şi români.

Şi de ce aţi fost după aceea deportaţi în Germania?
Era la puţin timp după lovitura de stat din România din august 1944. Hitler a avut ideea nebunească de a semna un tratat de pace separat, doar cu Anglia, şi apoi, împreună cu aliaţii lui să se opună Rusiei. Mama mea provenea dintr-o  ramură colaterală a familiei regale britanice. Din această cauză Hitler credea că poate exercita presiuni asupra lui Churchill.

Şi ce s-a întâmplat după aceea?
Când Hitler a realizat că nu i se va îndeplini visul, mi-a executat mama în faţa ochilor mei. Eu am fost ţinut prizonier în Wolfsschanze lângă buncărul lui Hitler.

De ce Wolfsschanze? De unde ştiţi toate acestea?
Noi l-am întâlnit pe Hitler în Wolfsschanze. Pe atunci aveam aproape 5 ani şi am doar nişte amintiri parţiale. Hotărâtor pentru acest lucru sunt martorii oculari pe care i-am întrebat. Toate informatiile le-am aflat de-a lungul anilor şi le-am asamblat precum un puzzle.Din casa de lemn in care ma aflam puteam să vad dincolo de hol prin uşa deschisa cum ofiţerii discutau situaţia militară, şi am fost surprins, cand mi-a zis un martor ocular, că trebuie sa fi fost langă buncărul lui Hitler.

L-aţi vazut şi pe Hitler?
Da, sigur ca da. Se târa prin zona, pierdut în gânduri, ca o epava vie. In cartierul general al lui Hitler eram un fel de scut uman pentru el si ceilalţi. Koenigsberg-ul a fost bombardat dar niciodată cartierul general al lui Hitler.Din materialele din arhiva germană, am aflat că în Wolfsschanze frica pentru atacurile inamice predomina. Aproape în fiecare zi survola un avion străin deasupra Wolfsschanze-ului, odată chiar au fost aruncate bucăţi de hartie cu numele persoanelor care se aflau în unitate, şi lor le era frica de atacurile cu gaz.

Ce s-a întâmplat cu dumneavoastră când a abandonat Hitler în noiembrie 1944 cartierul general Wolfsschanze?
Am fost înjunghiat cu un cuţit şi trimis în următorul spital. Faptul că trăiesc în ziua de astăzi i-o datorez chirurgului Jasper Brinkman care m-a operat imediat.

Asta suna îngrozitor. Nu aveti sentimente de ură vis-à-vis de Germania?
În niciun caz! Din contră! Germania mi-a fost un fel de a doua ţară natală. Iubesc Germania! Demult era vorba despre un cerc restrâns de sadici care s-au adunat în jurul unui mare conducător nebun. În ianuarie am fost dat în grija unei refugiate pe nume Irma Stanzeleit. Era o femeie simplă, de la ţară, din estul Prusiei care avusese un copil bolnav. Acesta murise şi a fost ingropat sub numele meu. Eu am primit, pentru siguranţa mea numele fiului lui Stanzeleit, Dieter. Aşadar ziua de 6 februarie 1945, ziua în care a fost ingropat micuţul Dieter, a devenit prima zi din viaţa mea sub identitatea lui Dieter Stanzeleit. Acum a venit timpul să elucidez acest lucru.

Aţi pierdut un proces în Elveţia?
Aceasta este o minciuna tipică postcomunistă dintr-un anumit ziar. Vedeţi, pe timpuri cu astfel de poveşti mincinoase oamenii dizagreabili erau aruncaţi în închisoare de către securitate. Există persoane care încă nu au realizat, că acele vremuri au trecut definitiv. Nu am făcut niciun proces în Geneva ci am vrut printr-o procedură simplă să obţin efectuarea unui test ADN. Tribunalul nu a vrut să ia o decizie în intâlnirea de jumatate de oră cu privire la această situaţie delicată şi a recomandat demararea unui proces. Acesta ar fi consumat mulţi bani şi timp. Deci nu am făcut niciun proces. Asta se intâmpla în anul 2000. Între timp am obţinut materialul clar, neîndoielnic, documentele originale care atestă acest lucru.

Au fost căsătoriti părinţii dvs?
Şi despre acest lucru există documente din arhiva secretă a României. S-au casătorit, în secret, pe 7 septembrie 1939 în Azuga. Deci sunt un fiu legitim.

Care este numele dumneavoastră?
Nicolae Vasile de Alba Iulia.

De ce s-au căsătorit parinţii dumneavoastră în secret? Vroia fostul prinţ moştenitor Mihai să-i ascundă acest lucru tatălui său Carol al II-lea?
Dimpotrivă, căsătoria s-a intâmplat pe motivul unui “Acord de principiu” cu casa regală. Dar vremurile erau critice: Germania încheiase un pact cu Uniunea Sovietică şi cel de-al doilea război mondial începea şi Carol se temea că Hitler o să ocupe România, cum a făcut cu Austria şi Cehoslovacia. Mama mea era englezoaică şi Carol vroia să evite conflictele.

De ce este tatăl dumneavoastră atât de vehement împotriva unui test ADN? Doar i-ar clarifica şi lui această problemă.
Nu cred că tatăl meu are ceva personal impotrivă. Dar, punctul cheie ar putea fi valoarea considerabilă a proprietăţilor familiei regale. Nu am vrut să cred aşa ceva niciodată. Când am fost invitat la ceai de fostul comandant suprem NATO, generalul Johann Adolf Conte de Kielmansegg, acesta mi-a spus: “Dvs. sunteţi prinţul moştenitor al României. Acest lucru este in totalitate clar, dar veţi fi recunoscut de tatăl dvs., atunci când veţi renunţa la toate drepturile de moştenitor!”. Oricum, nu-mi pot nega identitatea. In fond, este un drept uman de bază.

Speculaţi moştenirea regală? Au fost deja menţionate cifre chiar între 100 şi 200 de milioane de euro.
Totul aparţine poporului român. Banii şi proprietăţile ar trebui să intre într-o fundaţie pentru a fi folosite în scopuri educative, sociale, culturale. Eu personal nu vreau niciun cent din această sumă! A doua mea familie din Germania era foarte săracă. Ştiu cât este de greu şi chiar îmi doresc să ajut oamenii nevoiaşi din România.

Ce aţi făcut până acum pentru România?
O mulţime de lucruri. Vă rog, ingăduiţi-mi să mă refer mai intâi la articolul din ziar care mă desemnează a fi un “visător”. Când vă voi povesti câte ceva din ce am făcut pentru România şi pentru români, veţi recunoaşte cu siguranţă că toate acestea mă emoţioneaza, dar pe de altă parte gândesc practic, logic şi realist.În România am întâlnit mulţi oameni talentaţi şi i-am susţinut cât de mult am putut. Ei erau artişti tineri, muzicieni, pictori dar si excelente talente creative din domeniul IT care după aceea au câştigat concursuri internaţionale sau au creat invenţii semnificative de software.Înca din Germania prin intermediul Ministerului de Externe am  iniţiat donarea de instrumente muzicale pentru Academia de Muzică Bucureşti, Universitatea din Braşov, Orchestra Filarmonică “George Enescu” şi una tehnică pentru Institutul Nicolae Iorga. Prin intermediul Armatei Germaniei am obţinut medicamente pentru spitalul Fundeni pe care le-am transportat la Bucureşti cu Volkswagen-ul meu, umplut la refuz. L-am convins pe directorul general de la firma Krupp să facă o donaţie pentru biserica mică a mânăstirii Sinaia. El a intenţionat, cu ocazia unei vizite in Romania a ministrului de externe Kinkel să strângă fonduri pentru restaurarea bisericii de la managerii germani, în timpul călătoriei cu avionul. Din păcate nu s-a intâmplat nimic, pentru că săracul director a trebuit să-şi schimbe planurile în ultimul moment şi să plece în China. În schimb am organizat la Ateneul Bucureşti un mare concert de binefacere.În vara anului 1996 eu impreună cu rectorul Academiei de Muzică, profesorul Petre Lefterescu i-am prezentat un proiect cultural domnului Traian Chebeleu, cosilierul preşedintelui Iliescu, care a spus: “Vă voi susţine oricând proiectul dumneavoastră, dar probabil veţi putea ajuta şi dvs. România într-o problemă importantă?” L-am privit întrebător. “România vrea să devină neaparat membru NATO”, spuse el simplu. “Vă rugăm, ajutaţi-ne”. Am luat rugămintea sa foarte în serios si i-am scris preşedintelui Clinton şi cancelarului Germaniei Dr. Kohl. Argumentele mele în legătură cu intrarea în primul val erau bune. Pentru că, sincer, România nu era pe atunci pregătită pentru intratrea în NATO, am cerut acordarea unei “perioade de graţie”, pentru a da posibilitatea în 1997 noului guvern să demonstreze că România se afla pe drumul cel bun. Preşedintele Clinton a preluat propunerea mea si a declarat in 1997 în vizita lui în România, că garantează faptul că România va fi membru NATO în 1999. Din păcate guvernul român nu şi-a onorat promisiunile şi România a intrat, mai târziu, in al doilea val în NATO. La sfârşitul anului 1996 am primit un telefon de la München. Prietenul meu, prof. Gheorghe Ceausescu, tocmai îl însoţise pe preşedintele Constantinescu în vizita sa în Gemania. Gheorghe se plângea: “ Dieter, avem  în această iarna probleme groaznice în România cu aprovizionarea de energie. O să avertizez politica şi economia în Germania. Toţi vroiau să ajute.Când am transmis această veste bună consilierului prezidenţial Cătălin Harnagea, acestuia nu i-a venit să creadă. “Îmi permiteţi să-l sun de aici din biroul dumneavoastră pe domnul Ellerhorst, directorul RWE?” – “Da, bineînţeles!”. Am făcut legătura şi domnul Harnagea a putut discuta direct la telefon toate detaliile. Domnul Ellerhorst a venit la Bucureşti pentru a afla datele exacte. I s-au furnizat date false ceea ce nu prea a inspirat ajutorul german…La un incendiu lângă Ambasada SUA am observat dificultatea cu care stingeau incendiul din cauza maşinilor învechite. M-am întâlnit cu şeful pompierilor şi l-am întrebat dacă este interesat de o donaţie din partea Germaniei. Bineînţeles că era. Un deputat al parlamentului german, Klaus Francke vroia să ne ajute. Găsise câteva maşini pentru stins incendiul în Hamburg. Chiar când a cerut o confirmare din partea României, că acceptă această donaţie, nu a primit nici un răspuns…Şeful departamentului pentru legislaţia taxelor din Ministerul de Finanţe a făcut un studiu despre situaţia României.În colaborare cu el am elaborat cadrul pentru o reforma financiar strategica în România, care i-am înaintat-o ministrului de finanţe, domnul Ciumara in 1997. Din păcate, doar părţi din aceasta s-au îndeplinit încapând cu 2005. Eu am susţinut financiar anumiţi antreprenori români din Hunedoara ca să-şi dezvolte afacerile, deasemenea mânăstiri din Sinaia şi Sâmbăta pentru proiecte de restaurare şi biserica Domniţa Bălăşa pentru restaurarea picturilor murale nepreţuite. Am ajutat copiii SOS şi prietenii buni, care cu pensia lor mică nu ar fi putut supravieţui, deasemenea am donat o maşină unui cămin de orfani şi am susţinut financiar Asociaţia Pro Democraţia pentru monitorizarea alegerilor. Am iniţiat şi susţinut împreună cu cântăreaţa Ionela Prodan campania promoţională  “România, ţara prietenoasă din Carpaţi.”La plimbarea de seara, chiar după ce m-am mutat în România, am văzut cum stăteau munţii de gunoi chiar langă Biserica Anglicană. Romii au înfiinţat un serviciu  propriu de colectare a gunoiului şi descărcau acolo tot gunoiul adunat. Am intervenit energic la primarul Lis, pentru curăţenie, după care a dispărut gunoiul pentru totdeauna. Aceasta a impresionat membrii bisericii anglicane şi am fost ales în consiliul bisericii deşi eu sunt ortodox. Biserica Ortodoxă Română are toată simpatia din partea mea. A fost o mare onoare pentru mine să particip la recepţia privată cu ocazia aniversarii a 90 de ani a Patriarhului Teoctist. Relaţia strânsă cu Biserica Anglicană a rămas. Între timp i-am avut pe cei mai importanţi episcopi ai Bisericii Anglicane din Europa ca invitaţi la recepţiile din grădina mea.Şi am invitat mai multe coruri ale Bisericii Ortodoxe la concerte foarte reuşite în Biserica Anglicană.

Ce altceva aţi mai făcut pentru România?
Un pas important, poate in acel moment cel mai important, a fost posibilitatea pentru cetăţenii romăni de a călători fără viza în spaţiul schengen. Este o diferenţă esenţială de a cunoaşte o ţară , oamenii din ea, avantaje, dezavantaje prin intermediul media sau să stai în ţara respectivă şi să-ţi câştigi experienţa proprie în urma impresiilor personale. Deasemenea, românii se simt ca un popor cam neglijat în Europa dacă trebuie să ceară tot timpul permisiunea specială pentru acordarea unei vize. La promovarea la nivel internaţional, am încercat să găsesc suport şi înţelegere pentru acest argument. După desfiinţarea vizelor mai mulţi români au călătorit în străinătate ceea ce imediat a dus la îmbunătăţirea dezvoltării politice şi economice.Am dezvoltat un cadru strategic pentru reforma educaţională din România. În Germania am studiat pedagogia şi am lucrat mult timp în domeniul educaţional. Acum sper că propunerea mea va accelera reforma urgentă care trebuie făcută în România. Un alt proiect este un parlament sud-est european pentru tineri cu vârste cuprinse între 18-30 de ani, care va incuraja colaborarea şi învăţarea peste hotare şi care în stadiul incipient a avut o rezonanţă mare.

Simpatizaţi un anumit partid politic?
Dacă vreţi să auziţi de la mine numele unui partid anume trebuie să vă dezamăgesc. Sunt absolut neutru. Simpatia mea se refera la acele strategii politice care oferă garanţia unei transparenţe democratice, sinceritate şi libertate şi care au ca scop: progresul economic şi balanţa socială şi deasemenea conservarea valorilor istorice existente şi respectul faţa de natura şi creaţia lui Dumnezeu. Astfel este un punct de vedere destul de complex.

Vă mulţumesc pentru acest interviu interesant. Dar vă rog să ne spuneţi cum doriţi să vi se adreseze oamenii cu “ Alteţa Sa Regală” sau ca “prinţ”?
Vă mulţumesc şi din partea mea pentru interviu şi în special pentru ultima întrebare.În Romania nu avem monarhie şi nu ar fi adecvat daca aş fi numit “Alteţa Sa Regală”. Apropos, chiar urăsc să mi se spună “Alteţa Sa” pentru că într-o democraţie toţi oamenii ar trebui trataţi în mod egal. Şi dacă vrei ca ceilalţi să urmeze anumite principii tu trebuie să fii un model. Eu lupt pentru valorile democratice! Sunt mulţi prinţi reali sau falşi, eu vreau să mi se spună Dieter Stanzeleit sau după confirmarea legală a identităţii mele, Nicolae-Vasile de Alba-Iulia.

English